SC Manoil Impex SRL este o societate comercială înființată în 1993, în domeniul textilelor, inițial ca atelier de creație vestimentară, serbări și carnavaluri, datorită inventivității artistice a angajatorului. Într-o conjunctură fericită, adaptată la cerințele clienților, societatea a atins o nișă inexistentă în Oradea: producerea de drapele, nerenunțând însă la partea creativă.
S-au realizat mii de drapele, atât românești, cât și ale altor țări, cu simboluri personalizate, cu însemne militare, prin imprimare cu termotransfer, sau prin broderie, la toate dimensiunile solicitate.
Au fost momente mai grele pe partea cu steagurile pe care le-am umplut cu partea artistică: s-au executat costume de epocă - medievale sau renascentiste, istorice, costume populare românești, slovăcești, evreiești și germane, iar câteodată rochii de mirese și chiar costume de gală.
O afacere care ar putea fi definită și ca o binefacere, cu spirit educativ și moralizator, dincolo de dorința firească de profit și supraviețuire, mai ales azi, în plină pandemie, în care orice afacere se reprofilează sau caută noi activități de desfacere. Interesul principal al firmei noastre este omul și nevoile sale, alături de dorința de a insufla respect față de simbolurile naționale și de a inspira creativitate. Implicarea întregii echipe este totală, trup și suflet, pentru cele mai frumoase realizări, îmbinând cultură, culoare, respect, patriotism și multă creativitate. Societatea se bucură de croitorese extrem de talentate și muncitoare, de un grafician priceput și de un întreg colectiv care iubește această formă de producție și care se implică activ în bunul mers al firmei și al imaginii acesteia, rămânând după aproape 20 de ani în materie de steaguri, singura firmă de producție drapele din Oradea și zonele învecinate.